"Oamenii au două nevoi - atașamentul și autenticitatea. Când autenticitatea amenință atașamentul, atașamentul primează autenticității" – Gabor Mate

Copiii depind de grija și susținerea părinților pentru hrană, suport emoțional și siguranță. Propria lor supraviețuire depinde de părinți.

În momentul în care copilul percepe faptul că emoțiile, nevoile și dorințele lui sunt întâmpinate cu dezaprobare, respingere, indiferență sau chiar dispreț, propria supraviețuire a copilului este percepută ca fiind în pericol. Pentru a întreține această relație de atașament și pentru a-și asigura existența, copiii învață să se adapteze condițiilor și cerințelor mediului, suprimându-și sau modificându-și emoțiile și comportamentul pentru a fi acceptați. Aceste strategii de adaptare la mediu și de asigurare a relației cu părinții conduc la îndepărtarea de esența ființei lor, construindu-și o mască, o nouă identitate care să corespundă așteptărilor celor din jur și să protejeze propria vulnerabilitate. Cu cât difența între autenticitatea copilului și cerințele mediului este mai mare, cu atât această mască adoptată este total diferită de experiența internă reală.

Cu toate că Sinele fals are rolul de protecție și asigurare a acceptării de către ceilalți, acesta conduce de cele mai multe ori la înstrăinarea de propria persoană. Purtarea acestei măști devine ca o a doua piele, fiind modul automat de a răspunde în fața evenimentelor, modul de a fi în relații și modul de a fi cu propria persoană. Uneori nu se mai poate diferenția între adevărul intern și modalitatea de adaptare realizată în copilărie. Acest lucru conduce la o distanțare față de procesele interne reale, de gândurile și emoțiile reale ale persoanei, atenția rămânând doar la suprafață. Această deconectarea de Sine are impact negativ asupra echilibrului emoțional conducând la conflicte interne.

Găsirea unui echilibru între autenticitate și adaptarea socială este esențială pentru starea de bine.

Photo by NIC LAW