"Atașamentele intime față de alte ființe umane constituie centrul în jurul căruia gravitează viața unei persoane, nu doar în vremea când aceasta este un bebeluș, un copil mic ori unul de școală, ci și pe parcursul adolescenței și anilor săi de maturitate, precum și la bătrânețe." John Bolwby

Capacitățile fundamentale pentru intimitate se dezvoltă pornind de la interacțiunea copilului cu mama. Una din aceste capacități constă în faptul de a te simți bine cu un sine autonom și recunoașterea caracterului separat al partenerului intim – al gândurilor și nevoilor separate ale acestuia, în același timp cu a te simți unul cu acel partener.

De asemenea, este importantă capacitatea figurii materne de a permite și de a se bucura de eforturile de dobândire a autonomiei ale copilului, în timp ce îi furnizează acestuia o bază de siguranță la care să poată reveni când și-a finalizat explorarea. Aceasta reprezintă capacitatea copilului de a fi confortabil pe cont propriu atunci când se află în compania unei alte persoane (mama) și singur în compania unui obiect bun internalizat. Sentimentul de confort cu sinele îi permite persoanei să fie intimă fără să se teamă că ar fi înghițită de celălalt, după cum afirmă Fallon și Giorgineni.

Două capacități asociate care constituie precursorii dezvoltării intimității sunt capacitatea de a căuta îngrijire și de a oferi îngrijire altora. Pentru ca aceasta să aibă loc, copilul trebuie să aibă sentimentul, bazat pe experiența cu îngrijitorii, că, dacă cere ajutor sau indică nonverbal o nevoie de ajutor, acesta îi va fi oferit.

Fallon și Giogineni susțin faptul că în relațiile intime, partenerii se simt confortabil cu a-și cere unul altuia îngrijire și cu faptul că sunt racordați la nevoile partenerilor, fiind dispuși să răspundă acelor nevoi într-o manieră adecvată și neintruzivă. Ceea ce ajută copilul să fie receptiv la nevoile celorlalți și să fie pregătit să le ofere îngrijire altora este să fi avut parte de îngrijire de la o persoană care a fost receptivă și atentă la nevoile sale.

Cea din urmă capacitate necesară pentru intimitate, care se dezvoltă în interacțiunea dintre îngrijitor și copil pe parcursul stadiilor de mai târziu ale dezvoltării atașamentului, este capacitatea de negociere. Dacă o persoană nu a reușit să dezvolte această capacitate pe parcursul copilăriei, în interacțiunea cu îngrijitorii, este posibil ca intimitatea să fie greu de atins.

Bohm