Cea mai adâncă nevoie umană este aceea a uniunii cu celălalt, a experienței de a face parte dintr-un întreg. Deconectarea, separarea și izolarea individului conduc la trăirea unei anxietăți insuportabile privind propria neajutorare în fața necunoscutului vieții. A fi separat înseamnă a fi fără puterea de a folosi capacitățile umane.

 Modalitatea de evitare a acestei separări și a singurătății este realizată prin capacitatea de iubire. Iubirea este cea care susține și unește rasa umană, societatea și familia, precum și existența individului în relația sa cu natura și transcendentul.

Dar ce deosebește iubirea matură de iubirea simbiotică, imatură?

Iubirea simbiotică este bazată pe relația dintre mamă și făt, fiind vorba despre doi indivizi separați care în același timp formează un întreg, trăind împreună și având nevoie unul de celălalt. În uniunea simbiotică, deși vorbim despre două corpuri diferite, relația dintre ele are la bază o simbioză psihică, pentru că atașamentul dintre cele două persoane îi face să devină una și aceeași.

Această uniune simbiotică este regăsită în mai multe forme în relațiile dintre doi adulți. Forma pasivă a acestei iubiri imature este reprezentată de atitudinea submisivă profundă, de masochism. Prin supunerea totală în fața unei alte persoane, masochistul se eliberează de sentimentul de singurătate, de izolare și separare, atribuindu-i astfel celuilalt toată puterea personală. Prin această supunere, persoana nu e nevoită să ia decizii sau să își asume riscuri pentru că celălalt îi ordonă, îl direcționează și îl protejează.

Astfel, celălalt devine o persoană măreață, a cărui putere este nemărginită, devine totul pentru masochist. Prin relația cu această persoană omnișcientă și omnipotentă, masochistul devine o parte din această măreție, devine una cu puterea și siguranța. Protejându-se de sentimentul de anxietate și singurătate, renunță la propria individualitate și integritate, trăind prin intermediul relației cu celălalt.

Acest tip de supunere totală se poate regăsi și în fața sorții, a bolii, a drogurilor sau a altor comportamente față de care individul se deposedează de puterea personală devenind un simplu instrument fără responsabilitate, motivație și putere de decizie.

Cealaltă formă de fuziune simbiotică este exemplificată printr-o formă activă de control, de sadism. Prin controlarea celuilalt, prin exploatarea, rănirea și umilirea celuilalt, sadicul se eliberează de singurătate și de sentimentul de izolare. Sadicul este la fel de dependent de supusul său, precum este și masochistul de idolul său; niciunul neputând trăi fără celălalt.

Aceste forme de iubire sunt imature pentru că au la bază fuziunea cu călălalt fără integrarea individualității proprii sau a celeilalte persoane.

În fiecare individ există atât părți sadice, cât și masochiste, acestea reacționând diferit în funcție de situație. Diferența dintre patologie și normalitate este dată de gradul și cantitatea acestor trăsături care formează personalitatea.

Photo by alleksana