Gelozia reprezintă un sentiment universal, experimentat încă din copilărie. Se poate observa chiar și la copiii mici faptul că aceștia devin geloși în momentul în care în familie se mai naște un alt copil. În mintea copilului, apariția unui nou-născut în familie reprezintă o amenințare pentru relația dintre acesta și mama sa și, în funcție de vârsta și de dezvoltarea emoțională a copilului, gelozia cuprinzând și relația cu tatăl.
Nevoile de dezvoltare ale unui bebeluș necesită atenția și prezența mamei, acest lucru devenind deranjant și înspăimântător pentru primul-născut. Acesta începe să realizeze faptul că nu mai reprezintă singurul copil al mamei și că în prezent altcineva se bucură de afecțiunea acesteia, luându-i locul. Realizarea faptului că mama sa este acum și mama unei alte persoane conduce la sentimente intense pentru copil. Experimentând atât iubirea pentru mamă, cât și furia față de aceasta, precum și față de noul-născut, copilul trăiește stări conflictuale intense.
Exprimarea furiei copilului se poate observa atât în relația cu mama, cât și cu noul-născut. În relația cu mezinul famililei, copilul își manifestă furia refuzând să împartă jucăriile și neacceptând ca posesiunile sale să fie utilizate sau date fratelui/surorii. Copilul mai poate apela la comportamente prin care îi solicită atenția mamei în momentul în care aceasta îngrijește noul-născut. De exemplu un copil poate să ceară să fie și el alăptat, sau să solicite atenția mamei în momentul hrănirii bebelușului, cerând să fie luat în brațe sau cerând să îi fie citită o poveste. În relaitate, ceea ce solicită copilul este faptul de a-și recăpăta poziția pierdută chiar și pentru o scurtă perioadă de timp. Dorința copilului este aceea ca iubirea mamei să nu dispară și aceasta să continuie să își exprima afectiunea chiar și după apariția noului-născut. Dorința copilului este ca lucrurile să rămână la fel ca înaintea nașterii noului copil al familiei.
Cu timpul, copilul observă faptul că chiar dacă dinamica din familie este schimbată, iubirea mamei pentru el încă există. Acesta observă faptul că chiar dacă a experimentat atât de intens furie față de mama sa și față de noul-născut, aceștia au supraviețuit și lumea nu a fost distrusă așa cum și-a imaginat inițial. Cu această nouă realizare, gelozia se diminuează și preia locul tristețea față de noua situație. Însă odată cu apariția tranzitorie a tristeții, copilul devine capabil să experimenteze și sentimentul de îngrijorare față de sora/fratele său, putând fi capabil să empatizeze cu nevoile acestuia.
Odată ce în lumea interioară a copilului acesta a acumulat suficiente amintiri plăcute legate de afecțiunea pentru el și îngrijirea părinților față de persoana lui, copilul devine tot mai capabil să gestioneze sentimentele de gelozie, aceasta devenind o resursă pentru dezvoltarea emoțională și personală atât în perioada copilăriei, cât și la vârsta adultă.
În același timp, gelozia poate fi deficitar gestionată, aceasta producând modificări ale personalității și conducând astfel la dificultăți emoționale și de relaționare.
Photo by Josh Willink