"Principala consecință a neglijării emoționale este că persoana va crește cu deficit de dezvoltare. Aceasta înseamnă că persoana va fi mai degrabă un copil care încearcă să trăiască viața unui adult." - Kathrin Stauffer

Primii ani de viață sunt semnificativi pentru creșterea și dezvoltarea copilului, fiind baza pe care se va construi întreaga structură a persoanei, având influență asupra modului în care se modelează creierul, mintea, comportamentul. Pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil nu este suficient doar ca acestuia să îi fie satisfăcute nevoile fiziologice, de bază pentru supraviețuire. A simți că ești primit cu bucurie pe lume, iubit și în siguranță este la fel de important.

Când în viața unui copil nu există un adult responsabil și disponibil atunci când acesta are nevoie de ajutor, un adult care să îi transmită mesajul că simpla lui existență și prezență produce bucurie pentru celălalt, că este disponibil pentru a-l susține și a-l proteja, copilul va simți că este pe cont propriu, fiind nevoie să aibă grijă singur de el, uneori fiind necesar ca el să îl îngrijească și pe adultul din viața lui.

În momentul în care copilul nu este apreciat pentru valoarea sa unică, nu îi sunt satisfăcute nevoile emoționale, sau nici nu îi sunt observate, în momentul în care este folosit pentru a satisface nevoile propriilor părinți, copilul se poate adapta prin diferite modalități pentru a putea face față nesiguranței relațiilor de atașament.

Stauffer descrie câteva modalități prin care copiii se pot adapta:

- devin extrem de sensibili față de starea de spirit a celorlalți, în efortul de a păstra puțina apropiere și siguranță pe care o au. Când ajung adulți, pot părea niște persoane foarte "fuzionale", persoane cu granițe extrem de slabe și, adesea, cu o identitate incertă. În general, sunt serviabili și supuși.

- să se facă mici și să încerce să se piardă în fundal pentru a gestiona atât vulnerabilitatea la stres, cât și primirea incertă cu care au fost întâmpinați. La maturitate vor fi timizi și tăcuți și vor da semne de stimă de sine scăzută, fiind, de exemplu, conformiști, sârguincioși și supraadaptabili.

- alții pot decide, de la o vârstă foarte fragedă, să nu aibă nevoie de nimic, pentru că e o experiență foarte dureroasă să ai nevoie de ceva și să nu primești acel lucru. Aceste persoane vor deveni autonome și independente, iar la maturitate pot deveni niște singuratici cărora pare că nu le lipsește contactul uman și care probabil că nu prea au nevoie de alți oameni.

- alții învață încă de la o vârstă foarte fragedă să își satisfacă în mod indirect unele dintre propriile nevoi având grijă de alții. Aceștia pot deveni îngrijitorii compulsivi care-și vor alege o profesie care presupune a avea grijă de alții.