Toamna poate deveni o metaforă pentru procesul de acceptare a pierderilor și îmbrățișarea noilor experiențe fără experimentarea suferinței.

Suferința provine din neacceptarea realității, din faptul de a rămâne cramponați în dorința ca lucrurile să fie conforme cu ceea ce ne imaginăm că “trebuie să fie”, nerenunțând la această idee indiferent de impactul negativ pe care ea o produce.

Neacceptarea pierderilor care provin din diferența dinte dorință și realitate este foarte bine subliniată de Jorge Bucay prin compararea cu strângerea unui obiect în mână pentru ca acesta să nu fie luat de altă persoană. Odată ce obiectul este strâns cu putere nu mai poate fi resimțită nicio senzație tactilă astfel încât plăcerea creată în urma contactului cu obiectul este pierdută, tot ceea ce este experimentat fiind durerea.

“Acest lucru se întâmplă cu orice idee de neclintit. Și aceasta se întâmplă cu posesivitatea în orice tip de relație, chiar și în legăturile afective (dintre părinți și copii, din cupluri). De fapt, relațiile mele, mai ales cele mai afective, devin spații plăcute în momentul în care pot deschide mână, în care învăț să nu stabilesc relații pornind de la abordarea odioasă de a prinde, de a controla sau reține, ci din adevărata întâlnire cu celălalt care (...) poate fi savurată numai în libertate.” - Jorge Bucay.