Ca adulți, vom aplica modelele de control învățate în copilărie, celor din jurul nostru - și în mod evitent copiilor noștri. Sau poate că vom fugi speriați în direcția opusă.

Când primele noastre confruntări cu noțiunea de putere nu sunt numai supărătoare, ci și umilitoare și dureroase, putem începe să ne conformăm, să îi mulțumim pe cei puternici pentru a ne proteja.

Sau am putea să nu ne recunoaștem teama și neajutorarea și să facem altora ce ne-au făcut mai demult alții nouă.

Sau am putea, pentru restul zilelor noastre, încerca să reparăm fosta noastră neajutorare dobândind însemnele puterii.

Sau ne putem nega neajutorarea - și nevoia noastră de ajutorul cuiva -, inventându-ne o altă personalitate grandioasă cu care să avem o relație de genul Clark Kent-Superman.

Și mai putem încerca să subminăm pe oricine se oferă să ne ajute sau să ne reamintească de dependența noastră.

Această rezistență la dependența emoțională ne poate împinge să îi atacăm pe cei de care depindem - criticând, denigrând, încercând să le reducem sau să le distrugem influența. Ajutorul cel mai de preț, grija cea mai plină de compasiune ne pot reaminti de propria neajutorare. A prețui acest ajutor, a dori acest ajutor, este egal cu a ceda unei forțe malefice.

Judith Viorst